În iulie 1977, Mircea Lucescu ajungea la Corvinul Hunedoara, o mutare care avea să schimbe destinul clubului. Puțini știu însă că decizia sa a fost direct legată de tragedia națională din 4 martie 1977, când cutremurul devastator i-a distrus complet apartamentul din București, salvându-i familia ca printr-o minune.
O casă dărâmată și o decizie de viață
Momentul care i-a schimbat perspectiva a fost, fără îndoială, seismul care a lovit România. Aflat în cantonament la Săftica, Lucescu a fugit spre casă pentru a-și găsi soția și fiul. Chiar el a povestit cum a ajuns la Hunedoara, într-o decizie luată sub imperiul acelor evenimente dramatice.
„S-a întâmplat după cutremurul din 4 martie, când s-a dărâmat și apartamentul în care stăteam. La Hunedoara am mers din prietenie pentru Radu Nunweiller, care evolua acolo de un an. Pentru asta a trebuit să apelez la Ilie Verdeț, la Comitetul Central. El fusese și prim-secretar la Hunedoara. I-am zis că, în final de carieră, aș vrea să joc într-un centru muncitoresc. S-a bucurat. A făcut presiuni la Dinamo și m-au lăsat să plec. Acolo am trăit cei mai frumoși ani ai vieții din punctul de vedere al satisfacțiilor profesionale”, a mărturisit Lucescu.
Drama personală a fost și mai intensă, după cum a relatat chiar el într-un interviu acordat de-a lungul timpului: „A mea a fost dărâmată, a căzut cu totul la cutremur. Eram în cantonament la Săftica, era vineri, duminică aveam meci. Când am auzit că s-au prăbușit multe clădiri, am fugit ca un nebun spre casă, unde îi aveam pe Neli și Răzvan. Am ajuns, am văzut o parte din casă prăbușită, am intrat și un perete întreg de la camera lui Răzvan era prăvălit peste tot patul. Nu-i găseam pe nicăieri, apoi i-am văzut venind împreună pe stradă. Fuseseră la film, la Scala. Acest lucru i-a salvat!”. V-ați fi imaginat că o astfel de întâmplare a stat la baza uneia dintre cele mai frumoase povești din fotbalul nostru?
Arhitectul de sub furnale
Odată ajuns la Hunedoara, impactul său a fost imediat. În ianuarie 1979, a preluat și funcția de antrenor, continuând să fie și jucător. Numai că, la finalul acelui sezon, Corvinul a retrogradat în Divizia B.
Lucescu a ales să rămână.
A fost, poate, cea mai importantă decizie. a promovat echipa după doar un an și a construit o formație de vis, care în sezonul 1981-1982 a terminat pe locul al treilea în Divizia A, o performanță istorică. De la Hunedoara a lansat în fotbalul mare nume uriașe, precum Ioan Andone, Dorin Mateuț, Mișa Klein, Mircea Rednic și Romulus Gabor (o generație de excepție). La finalul acelei stagiuni, s-a retras din activitatea de jucător pentru a se dedica exclusiv antrenoratului, preluând simultan și echipa națională încă din noiembrie 1981.
O carieră de legendă în cifre
Cariera sa de fotbalist este legată în principal de Dinamo București, unde a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, evoluând si pentru Știința București și, clar, Corvinul Hunedoara.
Iar palmaresul său ca antrenor este, pe bune, copleșitor. A pregătit echipe ca Pisa, Brescia, Reggiana, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit sau Dinamo Kiev, pe lângă Corvinul, Dinamo, Rapid și naționalele României și Turciei. În total, a strâns 36 de trofee ca tehnician:
RecomandăriMatei Lucescu dezvaluie cum a petrecut 10 luni cu Mircea Lucescu la meciurile din Superliga
- Cupa UEFA: 1
- Supercupa Europei: 1
- Campionatul Ucrainei: 9
- Cupa Ucrainei: 8
- Supercupa Ucrainei: 7
- Campionatul României: 2
- Cupa României: 3
- Campionatul Turciei: 2
- Supercupa Rusiei: 1
- Cupa Anglo-Italiană: 1
Lasă un comentariu