Profesorul Mircea Rădulescu, la 84 de ani, fostul conducător al Școlii Federale de Antrenori și „secund” al lui Mircea Lucescu la naționala României, aduce un omagiu emoționant celui care i-a fost coleg și prieten. Într-un dialog profund, Rădulescu a rememorat anii de colaborare și a descris devotamentul extrem al lui „Il Luce” pentru fotbal, un devotament care, spune el, a depășit cu mult granițele unei simple pasiuni.
Fotbalul, o obsesie de-o viață
Pentru Mircea Lucescu, fotbalul nu era doar o meserie. Era aerul pe care îl respira, iar Rădulescu a simțit asta pe pielea lui. E drept că mulți se întrebau ce îl mai ținea în priză la o vârstă înaintată.
„Unii au aplaudat revenirea lui Mircea Lucescu la echipa națională, iar alții se întrebau «ce mai caută la vârsta aceasta să antreneze». Eu sunt de partea lui, Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pentru el, fotbalul a fost o obsesie. Adică să te culci și să te scoli cu fotbalul în cap. A fost mai mult decât o pasiune”, a povestit Rădulescu.
Și, ca să înțelegem mai bine cum stă treaba, profesorul a dezvăluit un amănunt din cantonamentele naționalei. La un moment dat, Lucescu i-a atras atenția colegului său: „De ce mai luăm, mă, o cameră, nu putem să stăm împreună? Avem de discutat lucruri, programe, antrenamente, ce rost are?”.
S-ar putea să vă placă și:
Adversarul, studiat la șireturi
Dar dincolo de pasiune, ce îl făcea pe Lucescu atât de special? V-ați gândit vreodată cât de departe mergea cu analiza? Rădulescu descrie un antrenor cu câteva „marote”, idei fixe care făceau diferența. Studia adversarul până la cel mai mic detaliu, iar apoi discuta individual cu fiecare jucător pentru a-i transmite esențialul.
„În pregătirea unui joc ofcial, studia adversarul până la șireturile de la bocanci și discuta pe rând cu toți jucătorii, prezentându-le esențialul. «Nu uita că are piciorul stâng foarte puternic și face tot cu stângul, cu dreptul nu prea se pricepe. Dacă reușești să-l blochezi, e o bună parte din meci rezolvată»”, a rememorat fostul selecționer.
Atenția la detalii era totul.
Creatorul familiei Corvinul
Implicarea sa nu se oprea însă la tactică. Poate cel mai bun exemplu este perioada de la Hunedoara, unde a construit mai mult decât o echipă. A construit un spirit. Pe bune, câți antrenori mai fac asta azi?
„Lucescu s-a implicat trup și suflet la Hunedoara și a făcut din Corvinul nu doar o echipă de fotbal, ci o adevărată familie! Toți spun acum: «Suntem o familie,!», acolo chiar era o familie. Succesul Corvinului a fost influențat direct de Lucescu, el se interesa, în paralel cu fotbalul, și de educația jucătorilor, și de viața de familie”, a explicat Rădulescu.
O relație începută la Știința
Și legătura dintre cei doi nu a început la națională, ci cu mult timp în urmă, pe terenul de joc. Amândoi au evoluat pentru aceeași echipă, iar Rădulescu își amintește perfect cum Lucescu a ieșit în evidență de la o vârstă fragedă.
„Relațiile mele cu Mircea Lucescu s-au făurit în anii în care am avut foarte multe acțiuni comune, încă din perioada noastră de jucători, când evoluam pentru aceeași echipă, Știința București. S-a afirmat de mic, a atras atenția încă de atunci. După care, Dinamo a pus ochii pe el”, a povestit profesorul Rădulescu.
Iar devotamentul său pentru fotbalul românesc nu s-a limitat la echipele de seniori. Chiar și când timpul nu-i permitea, Lucescu își făcea loc în program pentru a sprijini tinerii (inclusiv pe cei de la Centrul de Copii și Juniori de la Voluntari): „În afara antrenoratului, el s-a implicat și în alte activități de la diferite nivele. S-a implicat și în activitatea loturilor de juniori, în măsura în care timpul îi permitea. Cât timp am fost directorul Centrului de Copii și Juniori de la Voluntari, mi-a răspuns cu multă amabilitate și a venit să stea de vorbă cu antrenorii de acolo”.
Cel mai mare antrenor român?
Întrebat unde l-ar plasa pe Mircea Lucescu într-o ierarhie a antrenorilor români, Mircea Rădulescu a oferit un răspuns diplomat, dar plin de respect pentru performanțele tuturor. A evitat un nume, dar a oferit un criteriu clar.
„Răspunsul nu e ușor de dat, trebui să stabilim criteriile. Dacă luăm criteriile performanței, Ienei este în frunte, având Cupa Campionilor Europeni. Dar trebuie să fim corecți și să ne uităm spre toate criteriile. Eu nu mi-aș permite să dau un nume.”
